In bezna unui club

Ciudat... credeam ca am murit cand a incetat sa-mi pese. De fapt, e numai lapte si miere. Si culmea, sunt tot in viata mea. Pfffffff. Punkerboy de langa mine isi scuipa fierea. Eu fumez pasiv. "Auzi, ia-ti si tu prietenul si du-l acasa. Nu cred ca e in apele lui. E mai degraba in propria-i voma". Ma ridic si plec. Saracul nenorocit era pe jos. Asa aveam chef sa trag o tigara si sa savurez nicotina afara, dar idiotul trebuia sa bea prea mult si sa lesine. Eu, aka Mama Dolores, l-am ridicat. Era prima seara din viata mea. Urma sa ma upgradez cu viata prin cluburile la moda. Totul la mine era desuet. Eram unplugged. Ideal ar fi fost sa merg intr-o bodega si sa ma imbrac cu ia mea alba, cu blugii ai' mai rosi de stanci, cu bocancii luati de pe Saint Germain, Paris, 2002 si sa dansez psychedelic un Kozmic Blues, ca si cum as fi facut dragoste cu nemurirea. Dar eram intr-un club de oameni care se comportau de parca fiecare ar fi avut o oglinda in fata. Traiau parca pentru serile in care le mai lauda cineva dredurile sau le mai zicea cineva ca au skateshoes marfa. Da, era o decadenta vascoasa si nesimtita. Decadenta mea se sfarsise cu moartea hippiotilor. Cand spectacolul asta devenise de nesuportat m-am apucat sa beau vodka. Si dupa sute de ml, incepusem sa inteleg ca si eu eram o superficiala. Si eu aveam parul naspa. Era intins cu placa, nu din initiativa proprie. Si eu aveam tricou cu angry angela. Lumile astea se conglutinau, lumea mea si lumea lor era cacatul asta de conglomerat a ideilor postmoderne si a sinuciderii premature. A nimicirii universalului si a transcendentalului. Si era just! Si decadenta tot decadenta e, in fond. Asa ca am updatat vodka la tequilla si m-am dat cu lumea.